• Revista ilustrata fondata in 1911
• nr. 8-9 / august-septembrie 2009

• prima pagina
• istoria flacara
• arhiva
• abonamente
• numar curent
• publicitate
• revista rebus
• contact

Mituri de carton

Intre cliseul mediatic comercializat zilnic in filme, carti sau reportaje si realitatea prozaica din spatele usilor capitonate si bine inchise ale lumii serviciilor secrete si speciale se intinde prapastia imaginatiei noastre, hranita cu inevitabilele produse de larg consum.

Singurul spion autentic pe care noi romanii l-am vazut vorbindu-ne in direct in carne si oase pe micul ecran a fost Liviu Turcu, doctor in filosofie, fost maior si agent secret al Centrului de informatii externe condus de generalul Aristotel Stamatoiu. Pe ultimul mare defector (ianuarie 1989) al serviciului de spionaj comunist unii nu au stiut decat sa-l injure cu manie proletar-comunista drept tradator, in timp ce pentru majoritatea audientei omul a vorbit doar "pe chinezeste", in concepte si sintagme de neinteles. Liviu Turcu (invitatul special al lui Robert Turcescu si Marius Tuca la talk-show-urile lor din octombrie 2007), in afara unei elegante retorice si a unui multeducat autocontrol atitudinal, nu semana deloc nici cu virilitatea charismatica a lui Sean Connery, nici cu autozeflemeaua stilata a lui Pierce Brosnan si nici cu augustul profil al lui Daniel Craig.

Romanul nostru spion Liviu Turcu, desi provenea din aceeasi familie cu mult mai controversatul sau coleg si parlamentar PSD Ristea Priboi (fost subordonat de nadejde al generalului Nicolae Plesita), parea a fi inrudit mai degraba cu celebrul agent sovietic infiltrat din MI6 (Serviciul de informatii externe britanic), Kim Philby (racolat de sovietici in anii imediat postbelici si deconspirat in 1951) sau cu americanii Aldrich Ames din CIA (care a lucrat pe dolari grei pentru rusi din 1985 pana in 1994) sau Robert Hanssen din FBI, care a spionat, nu din considerente ideologice, tot in favoarea URSS si a Federatiei Ruse din 1985 pana in 2001.

Deruta perfecta a publicului romanesc privind trasaturile standard ale unui spion postbelic provine si din imposibila asociere a imaginii publice oferite de catre doi sefi ai serviciului roman de informatii externe (DIE, SIE): generalul locotenent (in rezerva) Nicolae Plesita si universitarul Mihai Razvan Ungureanu. Intre cei doi, singurul punct comun pare a fi doar sexul, la fel ca intre fictivul agent 007 James Bond si autenticul spion Floricel. Mojicia si badarania sfidatoare a unui odios criminal comunist, lipsit de orice scrupule, cultura sau rafinament inte lectual, dar exceland ca si Nicolae Ceausescu in acelasi tip de "hiclenie" perversa si abjecta in a "brichisi" sau asasina pe oricine, sunt calitati diametral opuse, dar la fel de reale, cu cele ale delicatetii diplomatice, scrupulelor juridice, profunzimilor si subtilitatilor intelectual-culturale ale unui fost ministru de Externe, editor de carte si profesor universitar.

Mai mult ca sigur ca figu rile incetosate pentru publicul larg ale unor controversati, dar excesiv mitizati spioni romani din perioada comunista, precum generalul Ion Mihai Pacepa sau generalul colonel Mihai Caraman (un spion comunist controversat decorat de KGB despre care se spune ca a penetrat informational structurile NATO de la Paris in perioada 1958-1968, pentru a deveni apoi primul sef postdecembrist al SIE intre 1990 si 1992) corespund intr-o mai mare masura aspectului aparent banal si sters al unui adevarat agent secret.

Agenta nespus-de-frumoasa-si-diabolicde- inteligenta infiltrata de un serviciu strain in patul unui inalt functionar sau ge neral pentru a-l trage de limba sau a-i fura secretele din seif, sau mai nou din laptop (dupa o cat mai voluptuos-erotica scena de amor) este doar ingredientul unei retete sigure de succes la box-office, amplificat de profilul erotic al vedetei feminine sau modelat special pentru acea productie cinematografica (film sau serial tv). Astfel, super - spioanele din serialele de televiziune Nikita (Peta Wilson) sau Alias (Jennifer Garner), inclusiv ambianta spionistica supertehnologizata cu iz de SF au fost special concepute, ca o replica feminina a retetei masculine James Bond.

Similar, in registrul autoparodiei cvasifantastice au obtinut un succes perfect previzibil cele trei gratii hollywoodiene Lucy Liu, Drew Barrymore si Cameron Diaz din varianta noua a Ingerilor lui Charlie. In realitate, celebra Mata Hari (o starleta olandeza de cabaret de mare succes, pe nume Margaretha Geertruide Zelle), executata de francezi in 1917 pentru spionaj in favoarea Germaniei, a avut totusi o notabila urmasa (dar infinit mai putin exploatata cinematografic) pe timpul celei de-a doua conflagrat ii mondiale in persoana lui Betty Pack, sotia unui diplomat britanic, ce a lucrat "in pat" pentru serviciile britanice si americane si a obtinut informatii esentiale din lumea diplomatica.

Mult mai frecvente sunt cazurile de santaj sexual, atent planificate de serviciile secrete pentru a exploata vulnerabilitatile tintei, indeobste un inalt si respectabil oficial. In aceste situatii, personajului feminin ii este de obicei rezervat (dar nu din conside - rente misogine), rolul secundar. Asa a fost cazul ambasadorului francez la Moscova din anii `50-`60, Maurice Dejean, caruia KGB-ul i-a bagat in pat o frumoasa rusoaica (fortata sa coopereze), pentru a putea fi "surprins" in flagrant de sotul acesteia, situatie scandaloasa ideala pentru santajarea diplomatului spre a lucra pentru sovietici.