• Revista ilustrata fondata in 1911
• nr. 12 / decembrie 2007

• prima pagina
• istoria flacara
• arhiva
• abonamente
• numar curent
• publicitate
• revista rebus
• contact

Testamentul de ciocolata

Imagineaza-ti o carte. O carte mare, de ciocolata. O carte ale carei pagini cu miros de migdale, de cacao si unt de arahide fremata cind sint atinse. O carte vie suspendata la granita dintre realitate si fantastic, dintre viata si moarte, dintre dragoste si ura. O carte ca o poarta miraculoasa intre aici si dincolo. Poti sa musti din paginile ei si o sa calatoresti intr-o alta lume.

"Da, Mile zicea ca are o carte. Spunea ca are o carte de ciocolata. Zau ca asa spunea. Si ca fiecare pagina a acestei carti e un bilet spre o alta lume. Ca lumea asta a noastra devine transparenta cind folosesti cartea si ca poti pasi prin ea fara sa o atingi. Ca poti trece prin usi fara sa le deshizi, ca poti zbura ori ca poti umbla pe sub pamint, ca poti sa vezi lucruri pe care in mod normal nu ai cum sa le intilnesti. Si ca poti sa privesti direct in sufletul oamenilor.

Ca acolo vezi daca sint buni sau rai. Si ca-ti spune cartea de-i alb sau de-i negru, ca fiecare om are un semn care-ti arata daca e facut de Domnul sau de diavol. Ca, spunea Mile, a invatat si necuratul sa faca oameni. Si, mai zicea Mile, eu fusesem facut de Domnul. Eu, Axinte, Leo si Banica. Si Mile, fireste. Dar ca toti ceilalti sint rai. Ca-s minati de diavol. Ca-s stricati, asa, ca merele cazute din copac. Si ca pata lor se intinde pina-i cuprinde cu totul. Putregaiul." (Testamentul de ciocolata)

Imagineaza-ti o femeie. Nu, nu o femeie. Imagineaza-ti cea mai frumoasa femeie din lume. O femeie atit de frumoasa incit, daca ar putea, Dumnezeu insusi si-ar vinde sufletul pentru o noapte alaturi de ea. Doar ca, ce necaz, ce mare necaz, femeia este indragostita. De diavol. "Avea ochi negri-taciune Cala. Si gene lungi, si parul lins, intunecat.

Si pielea alba si fara nici un rid, fara nici un por mai deschis decit trebuie, fara nici un cos ratacit in desertul fin al obrajilor, fara nici o cicatrice pierduta pe frunte. Pe Cala o curtasera toti barbatii care o vazusera. Macar in gind o curtasera. Macar in vis ii mingiiasera sinii. Macar in soapta o cerusera in casatorie. Sa fi fost zeci ori poate sute de doctori, de macelari, de timplari vinjosi ori cadre militare puse la patru ace, zeci de ofiteri de militie timpiti ori barmani spilcuiti, o multime de crescatori de albine, de vinzatori la alimentara ori de pictori cu parul nepieptanat.

Cind o vedeau, barbatii incepeau sa biziie, sa chitaie ori sa necheze. Se bilbiiau, se-nroseau ori se-mpiedicau. Iar Cala plutea ca o zina bruneta pe linga mesele din restaurantele in care mincau, pe linga masinile pe care le conduceau, peste plaja pe care ei isi intindeau cearsafurile pentru a se intinde la soare, plutea prin orasul acela micut aruncat la malul marii, asa cum un copil arunca cu o piatra in balta, dar piatra se opreste in noroiul de pe marginea ei.

De frumoasa ce era, Cala plutea printre cladirile orasului aceluia stirnind soapte, gemete si lacrimi. Cala rupea inimi asa cum un copil isi rupe hirtiile, nestiind ca in miinile lui sint ferfenitite bancnote albastre de sute de lei." (Tineretea doamnei Cala)

Imagineaza-ti o fetita. O pustoaica alba intr-o satra de tigani. O fetita frumoasa cu o carte de ciocolata, grabita sa-si implineasca destinul.

"O chema Cala si era alba. Alde ta'su spuneau ca-i fata lor. Ca au facut-o pe malul unui lac cu lapte in loc de apa, ca a nins in vara cind s-a nascut si ca un cal alb cu un corn in frunte i-a urmarit tot timpul. Ca noua luni s-a tinut dupa ei, dar ca nimeni nu a reusit sa-i vire zabala in gura. Si ca dupa ce Cala s-a nascut, calul a disparut. Spuneau ca-i fermecata, ca vorbeste cu pasarile, ca face stelele sa cada, dar ca nu... " (Copilaria doamnei Cala)

Imagineaza-ti ca o voce iti sopteste cele mai infioratoare secrete. Ca stii felul in care a murit vecina ta si ca nu poti face nimic. Sa fie singele de pe miinile tale lucrul care te opreste sa vorbesti? "Nu stiu cind am inceput sa le aud intiia data. Am impresia ca prin liceu. Faceam seralul si ajungeam mai mereu mort de somn la ore. Si intr-o seara de-asta, in timp ce o profesoara plictisita ne preda nu stiu ce porcarii despre Constitutie, m-am intors sa aud mai bine ce-mi sopteste colegul din spate.

Insa eram in ultima banca si in spatele meu se aflau doar paltoanele colegilor de clasa, spinzurate in cuier. "Sum-sum-sum", mi-a parut ca fac paltoanele, insa nu, sub ele nu se ascundea nimeni. Din alta parte veneau zgomotele alea.

"DIN CAPUL TAU!!!", a bubuit vocea, si-am cazut din banca, tinindu-ma cu miinile de timple." (Amnezia mov) Imagineaza-ti acum ca tii in mina o carte de ciocolata si ca in fata ta sta cea mai frumoasa femeie din lume. Nu, nu este nici un miracol, nu este nici un blestem. Ai intrat in lumea cartii pe care tocmai o scriu. Daca este suficient de senin si privesti cu atentie in sus ai putea sa vezi cum apas tastele din care se nasc personajele din jurul tau. Marian Coman

PS - Fiindca autorul a mincat in timpul elaborarii textului foarte multa ciocolata, volumul poate contine urme de arahide, alune, migdale etc.