• Revista ilustrata fondata in 1911
• nr. 12 / decembrie 2007

• prima pagina
• istoria flacara
• arhiva
• abonamente
• numar curent
• publicitate
• revista rebus
• contact

Biserica romaneasca ortodoxa la Paris - SA DESCHIZI IMPARATIA LUI DUMNEZEU OAMENILOR

La numai 35 de ani, parintele Razvan Andrei Ionescu, parohul parohiei "Sfanta Parascheva - Sfanta Genevieva" din Paris, este absolvent a doua facultati din Bucuresti - Facultatea Departamentul de Stiinte Ingineresti, filiera engleza, din cadrul Politehnicii (1995) si a celei de Teologie Ortodoxa - sectia Pastorala, Universitatea Bucuresti (2000) si autor sau coautor de studii si carti de stiinta si religie.

Este un om pasionat de dialogul intre teologie si cultura stiintifica contemporana. Se afla in Franta impreuna cu sotia lui, Andreea, si cu fetita lor, Maria, nascuta la Paris in anul 2006. Dupa cum singur marturiseste in interviul acordat in exclusivitate revistei "Flacara", este constient "de ce a fost si este ca si neputinta in sufletul" lui, cautarea sa in viata crestina fiind de a nu pierde "harul lui Dumnezeu prin investirea in lucruri ieftine si perisabile".

- Parinte, spuneti-ne cate ceva despre inceputurile misiunii Dvs aici, la Paris.

- Am fost hirotonit aici, in aceasta parohie, ca diacon si apoi ca preot. Venisem in Paris pentru studiile mele, si chemarea episcopului catre hirotonie m-a surprins aici, in parohie. Cuvantul "surprins" acopera realitatea, pentru ca efectiv m-a surprins. Si marturisesc ca nu am fost capabil sa spun "nu", am simtit o lumina intensa care izbucneste in viata mea si ca gestul refuzului mi-ar fi fost la modul cel mai concret un gest "peste putinta".

In momentul hirotoniei nu am stiut ca voi ajunge si parohul acestei parohii, intrucat sunt si hirotonii care se intampla aici, iar persoanele care sunt hirotonite in treapta de diacon sau preot raman sa slujeasca o perioada, dupa care pleaca spre parohiile unde sunt numite. Prima mea parohie a fost, daca pot spune asa, cea de la Rouen, capitala Normandiei, care este o parohie francofona. Sunt in continuare parohul acelei parohii, unde merg sa slujesc o data pe luna. Dar in rest, practic majoritatea timpului, sunt la Paris, in parohia noastra romaneasca.

- Cati credinciosi pastoriti in parohia de la Paris?

- Mi-e greu sa estimez. La slujbe sunt cateva sute, minim doua sute. Sunt perioade cand vin mai putini, dar sunt si perioade cand vin mult mai multi.

- De sarbatori, de pilda, numarul acestora creste?

- Depinde. Parohia numara foarte multi tineri, multi studenti, iar acestia in acele perioade se duc acasa, in tara. Exista, totusi, un fenomen interesant, in sensul ca ei se duc in vacanta in tara, dar vin altii din tara aici, tot in vacanta...

- Unii afirma ca parohia aceasta este una mai deosebita, mai inedita ...

- Aceasta parohie este intr-o continua cautare de a fi, in niste coordonate care sa deschida Imparatia lui Dumnezeu oamenilor. Intai de toate trebuie spus ca aici, unde ne aflam, este Catedrala Inalt Prea Sfintitului Iosif, mitropolitul ortodox roman pentru Europa Occidentala si Meridionala. El a asezat o randuiala in care personal ma regasesc din toti porii fiintei mele. Si adaug ca cei care trec pe aici ne spun ca experienta trecerii prin parohia noastra ii imbogateste, ca deseori simt dor fata de cea ce se intampla aici.

- Este greu sa fii ortodox in Occident? Cum este perceputa Ortodoxia de catre francezi?

- Contrar a ceea ce unii vad mai curand ca pe un fel de accident al istoriei, eu cred ca prezenta Ortodoxiei in Occident este providentiala. Gasesc ca este o mare taina, dincolo de diversele ratiuni de suprafata, politice, economice etc., care au dus la o imigratie a popoarelor purtatoare de Ortodoxie catre Occident - rusii, grecii, si mai nou, romanii, georgienii, bulgarii, sarbii, etc - ca aici si acum Ortodoxia cheama, prin randuiala de Sus, la o rememorare vie, intr-un context de saracie duhovniceasca, la valorile de fond ale vietii in Hristos.

Am fost uimit sa constat in ce masura eu, ca ortodox, sunt primit cu respect profund, cu atentie vie, de catre catolici, si invitat sa dau marturia a ceea ce suntem dintru inceputurile crestinismului. Imi pare adesea ca ortodoxul, in Franta, este privit ca un fel de traitor al unei dimensiuni aristocratice a crestinismului.

Desi, sa fim foarte clari, aceasta dimensiune de inaltime a vietii cu Domnul este democratica prin insasi firea ei, pentru ca tot omul este chemat sa-si asume nobletea purtarii lui Hristos, este, de fapt, chemarea universala adresata de Insusi Dumnezeu oamenilor, chemare pe care confesionalitatea a opacizat-o, a diluat-o. Si, deopotriva, as spune, mai ales ca sa nu ni se suie la cap noua, ortodocsilor, ca suntem la adapost cu ceva prin faptul ca Domnul a randuit aceasta curatenie de cautare, de dreapta cautare, este constatarea concreta ca Ortodoxia atrage cu parfumul ei mistic, de profund fara de sfarsit, tot omul, tot sufletul cautator cu onestitate.

- Puteti da in clipa asta, aici si acum, o definitie ad-hoc a Ortodoxiei?

- Cu mare drag: Ortodoxia este crestinismul Parintilor care L-au trait pe Domnul ca o ardere, mistuiti fiind de dorul dupa Dumnezeu. Pe de alta parte, sa fim constienti astazi in ce masura nu stim sa traim Ortodoxia. Olivier Clement, marele teolog ortodox francez, spunea ca noi ortodocsii suntem precum acela care are o comoara si o tine ferecata intr-un cufar, inchisa, si pe care s-a asezat astfel incat nici el nu o mai cerceteaza, dar si pe altii ii impiedica sa o faca.

Or, noi nu posedam ortodoxia, fie noi si ortodocsi, ci Ortodoxia este o salasluire a noastra in Adevar in masura in care Il traim cu inima curata, si cu gest de daruire catre ceilalti. Ortodoxia apartine neamului omenesc in intregime, chemat, asa cum desluseste arhimandritul Sofronie de la Essex - si vedeti, un calugar athonit devenit sfant in mijlocul culturii occidentale, in suburbiile Londrei - sa se apropie de Dumnezeu, sa se impartaseasca din prezenta Lui spre "a-L vedea pe Dumnezeu precum este".

Traducerea franceza a titlului imi este foarte draga - "Voir Dieu Tel qu'Il est" - intrucat propune un prezent vesnic, si pe care ne straduim sa il traim de aici si de acum. Traducerea romana, in versiunea parintelui Rafail Noica, este poate mai exacta - "vom vedea pre Dumnezeu precum este" - insa, personal, o gasesc pe cea franceza foarte mangaietoare, foarte atragatoare.

Iata poate una din definitiile cele mai frumoase ale Ortodoxiei, pe care o infatisez occidentalilor atunci cand sunt chemat sa vorbesc despre Ortodoxie: cum sa traim astfel incat sa ne intalnim in chip neprefacut, autentic, cu Dumnezeul cel viu. Iar aceasta intalnire, spre deosebire de "nelinistile" teologiei scolastice, trece in chip necesar prin experiere, prin traire. Ortodoxia implica mai curand biografia decat bibliografia...

- Pana acum credeam ca trairea ortodoxa poate atinge apogeul numai in est...

- Personal, gasesc ca Ortodoxia se poate trai viu in Occident. Aici esti obligat sa te legitimezi in raport cu ceilalti, intr-un fel de Babilon al culturilor de pe toate meridianele pamantului, iar Ortodoxia devine o chestiune de identitate interioara pe care o exprimi cu necesitate. In fata distinctiei pe care societatea laica o face intre "pratiquant" - "nonpratiquant" in sanul trairii religioase, Ortodoxia cheama la un singur mod de viata: a fi cu Domnul prin toate gesturile vietii tale.

Nu poti fii ortodox doar la biserica, pentru ca risti sa devii schizofrenic: le servici laic, si la biserica religios. Nu poti fi decat un om al experientei concrete prin gest de liturghie - si atentie, sa nu ne amagim ca traim crestinismul daca nu simtim puterea dumnezeiasca care schimba sufletele noastre prein dumnezeiasca liturghie! - sau, daca nu, nu esti crestin.

Crestin cu numele, cu eticheta, la nivel de informatie, aici nu tine. Aici lumea e plina de informatie, Parisul e capitala bibliografiei, lumea este saturata de informatie, si in acest context gesturile de marturisire existentiala au valoare de aur.

- Cum sunt romanii din Paris in relatia cu Biserica?

- Cred ca prezenta ortodoxa in Franta, chiar in Paris, s-a schimbat radical odata cu venirea IPS Iosif ca arhiereu. Este ceea ce credem cam toti, intrucat venirea IPS Iosif este, de asemenea, una providentiala. Este omul care prin gest de delicatete personala si de ancorare in harul lui Dumnezeu ocroteste, implinind dimensiunea de Parinte, comunitatea romaneasca - si nu numai, daca observam numarul de ortodocsi de alte nationalitati care il cauta ca Parinte - de pe cuprinsul unei largi parti din Europa.

Sa stiti ca marea majoritate a oamenilor pe care ii intalnesc, nu numai in Franta, ma roaga sa-i transmit salutari, adaugand, invariabil, ca sunt prieteni cu el. Imaginati astfel sute, mii, zeci de mii de oameni care vad in Inaltul un prieten, pe cineva apropiat familiei lor, oarecum din interiorul ei. Personal, din clipa in care l-am cunoscut, am simtit in el prezenta unui "acasa".

Ma bucur ca-mi este Parinte si Arhiereu si chiar cred sincer in intalnirile care pot configura vesnicia. Sigur ca in Occident exista multi romani. Situatia difera de la tara la tara. Se pare ca cei mai multi sunt in Italia, apoi in Spania, Franta este pe locul trei sau patru ... Sunt, totusi, foarte multi romani in regiunea pariziana. Aici, in Franta, dupa cum am spus, prima mea parohie a fost cea de la Rouen - capitala Normandiei -, o parohie francofona constituita din cateva familii de francezi, de turci, de romani, si sporadic de greci, de rusi, de bulgari, de sarbi, de arameeni, de georgieni, etc Romanii sunt acolo mai ales studenti, si multi vin sporadic.

Insa, dincolo de asta, este o bogatie uimitoare sa simti universalitatea Ortodoxiei prin prezenta atator natii, si, deopotriva, Domnul, cu harul Lui, intarindu-te, te lasa sa simti si greutatea de a face fata nevoilor intr-un context de aspra saracie duhovniceasca. La Roeun sunt douazeci de persoane la o liturghie obisnuita, si o suta de Pasti.

La Paris duminica sunt doua-trei sute de persoane, in timpul saptamanii, la liturghiile de la ora 07.00 - am pus doua liturghii pe saptamana, care dureaza o ora si un pic, pentru ca oamenii sa se poata impartasi mai des, si mai ales in zile cand merg la servici, pentru ca ce minunat poate fi sa te duci impartasit cu Domnul la munca ta, la activitatea ta ...- sunt pana la douazeci de persoane, sambata pana la o suta poate, etc La Rouen sunt doar doua liturghii pe luna, una o slujesc eu, cealalta parintele Marc Antoine Costa de Beauregard, si, mai nou, parintele Yves Dulac.

La Paris sunt cam patru liturghii pe saptamana, pe care le impart in special cu parintele Nicolae Florea, si, mai rar, cu parintele Emilian Marinescu, ambii preoti in parohia noastra, dar acoperind in acelasi timp si alte parohii. Unul acopera Tours, celalalt manastirea de la Rosiers.

- Am vrea sa povestiti cititorilor revistei cate ceva despre locul in care este amplasata aceasta biserica.

- Aici, la Paris, functionam intr-o cripta a bisericii catolice Saint Sulpice. Biserica se gaseste in arondismentul sase, ultracentral, unul dintre cele mai scumpe si mai bine cotate din Paris. Este o biserica foarte mare, in Romania i-am zice catedrala - desi, e limpede, in Paris exista doar o singura catedrala, Notre Dame de Paris, unde are episcopul catolic de Paris cathedra - si, adaug aici, paradoxal parand poate, dar pentru noi Saint Sulpice este, in fapt, catedrala noastra, in sensul ca IPS Iosif aici slujeste prin excelenta, este "cathedra" lui.

Asta in pofida faptului ca noi avem ca locas de cult o cripta la demisolul bisericii, un fel de catacomba care nu are nimic din maretia zgarie-norilor cu turle. Ne amuza de altfel sa spunem ca asa suntem noi, ortodocsii, un pic mai catacombici, si ce sentiment de continuitate cu Biserica primara avem slujind doua mii de ani mai tarziu in catacombe! In fapt, asta este starea Ortodoxiei noastre in Occident, si cu siguranta va veni si momentul iesirii din catacombe, mai tarziu, odata ce ne va fi ajutat Domnul sa zidim intai bisericile din sufletele oamenilor.

Deopotriva, glumind serios, prezenta noastra la subsolul, la "baza" bisericii catolice este marturia pe care o dam de fundament crestin neperisabil, necesar tuturor crestinilor. Noi marturisim chipul din totdeauna al Bisericii, si am constiinta ca suntem in Occident nicidecum numai pentru noi, emigratia, ci ca gest de intarire, de sustinere a crestinismului intreg, in valorile lui de traire esentiale.

De fapt, francezii au fost ei insisi ortodocsi pana la Schisma, deci prezenta Ortodoxiei aici nu face decat sa-i puna mai deplin in relatie cu proprriul trecut, cu propria marturisire. La Rouen, hramul bisericii mici in care slujim, imprumutate de catolici noua, este sfantul Victrice, un sfant din secolul patru, care la epoca s-a deplasat la Roma pentru a-si marturisi in fata papei ortodoxia. Eu il consider sfant al Bisericii nedivizate, simplu, al Bisericii. Si slujesc in biserica lui.