Se spune că dihorul, ca animal de companie, e ca un copil de doi ani care nu mai creşte. Un copil însă extrem de inteligent, suferind de sindromul hiperactivităţii cu exces de atenţie. Şi care nu miroase. Citeste continuarea
Comenteaza
ZOOM
Comenteaza
Se spune că dihorul, ca animal de companie, e ca un copil de doi ani care nu mai creşte. Un copil însă extrem de inteligent, suferind de sindromul hiperactivităţii cu exces de atenţie. Şi care nu miroase. Citeste continuarea
Comenteaza
La doi paşi de Copenhaga, spre est se află Roskilde. Un oraş micuţ cu aproape 50.000 de locuitori. Cunoscut prin catedrala regală aflată în Patrimoniul UNESCO şi prin Muzeul navelor (sau naval) al vikingilor. Citeste continuarea
Comenteaza
Am intrat în 2012. La mulţi ani! Dacă o fi posibil… Sunteţi bine, sănătoşi? Ştiţi ce an este acesta, da? De data asta nu mai e vorba despre calcule cabalistice, în care se înmulţeşte numărul trompetelor cu cel al cailor de foc şi se scade numărul psalmilor din Apocalipsă, eventual repetitiv, până iese 1000 sau 2000, că, ştiţi, din două-trei numere se poate obţine orice. De data asta avem profeţii la punct fix. Citeste continuarea
Comenteaza
Eu n-am văzut filmul „Maria Mirabela“. Mi-a scăpat, nu știu de ce. Și sunt și eu unul „din epocă“, pe când filmele de animație și în general, filmele pentru copii erau adevărate evenimente. Dar m-am uitat de curând, pe Youtube, la câteva secvențe din poveștile celor două fetițe năstrușnice. Citeste continuarea
2 comentarii
Julie Taymor a regizat toate genurile artistice posibile: film, teatru dramatic, teatru de improvizație, teatru ritualic asiatic, musical și operă. A fost prima femeie care a obținut un „Premiu Tony“ (Oscarul musicalurilor). În mod ironic, și-a cucerit notorietatea internațională cu un proiect în care a fost musafiră: renumitul film „Frida“. Citeste continuarea
Un comentariu
Astfel se prezintă pe pagina sa de Facebook, care a adunat peste 12.000 de fani, bucătarul după ale cărui reţete se inspiră astăzi foarte mulţi români, Adrian Hădean. Citeste continuarea
Comenteaza
Avem un ochi în plus. Ar fi bine să știm unde anume îl avem, pentru ca dimineața, când ne spălăm pe ochi, să ne spălăm pe toți trei odată. Soacra dintr-o cunoscută povestire a lui Ion Creangă pretindea că are al treilea ochi la ceafă. Dar era în mod evident o invenție a ei, ca să le facă pe nurori să creadă că sunt mereu supravegheate. Citeste continuarea
Comenteaza
[Mireille Rădoi, director general Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“] Citeste continuarea
Comenteaza
Romexpo, pavilionul central, sfârșit de noiembrie, parcă mai puține lămpi de neon aprinse, parcă mai puțini oameni cu pungi în mâini, parcă mai puține lansări zgomotoase, cam aceleași standuri și cam aceleași edituri, câteva zâmbete ale deja eternului optimism rezervat, câteva strângeri de mână și îmbrățișări, câteva cărți noi și câteva speranțe. Citeste continuarea
Comenteaza
UNCHIUL VANIA
Unul dintre cele mai grozave spectacole pe care le-a făcut Andrei Șerban în România, în ultimii ani, este „Unchiul Vania“, de la Teatrul Maghiar din Cluj. Un spectacol care a luat și Premiul UNITER. Merită să faceți o vizită la Cluj să vedeți spectacolul lui Andrei Șerban. A făcut deja istorie. Citeste continuarea
Comenteaza
Panică pe Wall Street
Un film despre vremurile în care trăim. Despre personaje care populează lumea financiară: indivizi ghidaţi doar de câştig, fără nici un fel de responsabilitate. Citeste continuarea
Comenteaza
E greu să crezi că Londra poate fi privită de sus. Metaforic vorbind. Altfel… se poate. Din Canary Wharf (şi nu Warp ca în Star Trek: Engage!) de la etajul 31 panorama este copleşitoare. La fel ca şi invitaţii la petrecerea privată a companiei ProFusion Crime, prilejuită de lansarea cărţilor lui George Arion, Oana Stoica Mujea şi, cu voia domniilor voastre, Bogdan Hrib. Citeste continuarea
Comenteaza
De 105 ani, Compania Națională „Loteria Română“ funcționează în scop social, susține acțiuni sportive și educative, din domeniul medical, finanțează acțiuni de promovare a culturii și a valorilor românești și sprijină proiecte umanitare. Citeste continuarea
Comenteaza
Include în planurile tale de anul viitor vacanțe în cele mai spectaculoase parcuri acvatice din lume, în vestitele „hamame“ marocane sau într-un paradis SPA românesc. Se poartă circuitele, super-reducerile din Emirate și vacanțele de vară mai ieftine acum cu până la 40%. Citeste continuarea
Comenteaza
„Hanul lui Manuc“ este un nume cu o rezonanță aparte în lunga listă de restaurante bucureștene. Un nume care, în ultimul timp, ieșise parcă din cărți, fiind închis în 2007. Redeschiderea sa la începutul acestui an a atras imediat curioșii. S-a schimbat ceva? – ne-am pus imediat întrebarea. Am încercat să aflăm. Citeste continuarea
Un comentariu
Trustul de presă Publicaţiile Flacăra şi Fundaţia “Premiile Flacăra” organizează Gala Premiilor Flacăra, ediţia 2011 – by Loteria Română, cele mai vechi şi mai cunoscute distincţii din presa românească, oferite pentru realizări semnificative în urmatoarele domenii: literatură, teatru şi film, muzică, arte plastice, ştiinţă, jurnalism, sport şi management. Cu aceeaşi ocazie se decernează Marele Premiu Flacăra, unei personalităţi reper pentru poporul român. Ediţia din acest an a Galei Premiilor Flacăra stă sub semnul aniversării a 100 de ani de la primul număr al revistei Flacăra, fondată în 1911 de politicianul, scriitorul şi gazetarul Constantin Banu. Citeste continuarea
41 comentarii
48 comentarii